Telemedicina poate deveni următoarea revoluție a sistemelor medicale, tehnologia reușind să ofere suportul necesar pentru ajutor de specialitate la distanță. Astfel, aceasta poate fi cheia care ar aduce medicii mai aproape de pacienți, indiferent dacă aceștia se află la două saloane sau la două orașe distanță. Dispozitivele portabile reprezintă un mare beneficiu pentru medicină și, implicit, pentru dezvoltarea telemedicinei. Nu există un singur tip de telemedicină și fiecare abordare trebuie evalută în funcție de caracteristicile individuale. Telemedicina nu înlocuiește actul medical însă îmbunătățește calitatea vieții pacientului.
Această investigație este sigură, neinvazivă, fiind lipsită de riscuri și contraindicații.
Consultul cardiolgic nu necesită o pregătire specială, puteți mânca, vă puteți lua medicamentele și puteți consuma lichide înainte de investigație. De asemenea, consultul se poate efectua în orice moment al zilei și nu presupune niciun fel de disconfort pentru pacient.
Astfel, sistemele telemedicale cu mai multe interfeţe grafice de operare (pentru telefonul mobil şi pentru calculator) sunt dedicate pacienţilor şi personalului medical. Aveți nevoie de un calculator/tabletă/telefon cu conexiune la Internet și trebuie să aveți instalată aplicația pe care v-o recomandă siteul nostru. Datele dumneavoastră personale sunt protejate prin anonimizare, transferul criptat de date şi prin utilizarea de chei de acces.
Consultul cardiologic online constă într-o discuție amănunțită cu pacientul în cadrul căreia sunt evaluate simptomatologia, antecedentele (istoricul) şi riscul cardiovascular al pacientului. După stabilirea unui diagnostic corect şi complet, medicul cardiolog poate alege, tot în cadrul consultului cardiologic, schema de tratament care se potriveşte cel mai bine pacientului respectiv şi complexului de afecţiuni de care suferă acesta.
| Medic | Denumire | Pret | Programare |
|---|---|---|---|
| Dr. Cristina Ceck | Telemedicina consultatii on-line | 250 RON | Programare |
| Dr. Gabriela Sârcă | Telemedicina consultatii on-line | 250 RON | Programare |
| Dr. Luminița Iliuță | Telemedicina consultatii on-line | 250 RON | Programare |
| Dr. Isabella Oprea | Telemedicina consultatii on-line | 250 RON | Programare |
| Dr. Marius Rac-Albu | Telemedicina consultatii on-line | 250 RON | Programare |
| Dr. Nicoleta Calomfirescu | Telemedicina consultatii on-line | 250 RON | Programare |
| Dr. Andreea Cuculici | Telemedicina consultatii on-line | 250 RON | Programare |
Completează datele, iar echipa noastră te va contacta pentru confirmarea programării.
Un parcurs simplu, gândit ca să primești răspunsuri clare și recomandări medicale pe care le poți urma.
constă în studierea documentelor medicale pe care le-ați adus, anamneza (discuția cu pacientul), investigațiile inițiale standard (EKG, măsurare tensiune arterială, ecografie cardiacă).
În momentul în care diagnosticul a fost stabilit veți primi rezultatul consultului împreună cu recomandările necesare, schema de tratament și scrisoarea medicală.
Medicii Cardioclass evalueaza pacienti aflati la prima investigatie, dar si
cazuri complexe care au nevoie de monitorizare atenta.