Dispneea, definită ca jena respiratorie, senzaţia de respiraţie incompletă, scurtă sau efortul de respiraţie resimţit de către pacient ca și gâfâială, nu este un simptom întâlnit doar în bolile respiratorii, ci este un fenomen ce apare frecvent în patologia cardiacă, care, corelat cu alte semne şi simptome, poate ghida diagnosticul.
Deşi poate fi cauzată de efortul intens, de excesul ponderal sau de un atac de panică, dispneea este un simptom care poate avea la bază şi anumite boli cardiace, pulmonare, otorinolaringologice, neurologice sau metabolice. Printre cauzele bronhopulmonare se găsesc afecţiunile bronşice (astm, bronşită cronică, prezenţa unei tumori pe bronhii), pulmonare (edem acut, infecţie sau tumoră a plămânului, embolie pulmonară), anomalii ale pleurei (pleurezie, pneumotorax) sau ale cutiei toracice (scolioza gravă). Cauzele ORL sunt mai ales laringitele la copii, tumori ale laringelui la adulţi. Cauzele neurologice includ coma şi unele boli ale sistemului nervos.
În cadrul patologiei cardiace, dispneea traduce de obicei prezența insuficienţei cardiace de diverse cauze și se întâlneşte sub trei forme:
În unele boli cardiace, hipertensiunea pulmonară apare din cauza dificultăţii întoarcerii sângelui la inimă, cu stagnarea acestuia în circulaţia pulmonară, îngreunând astfel respiraţia cu apariția dispneei.
b. ortopneea (dificultatea de a respira în poziţie culcată) care se ameliorează la ridicarea în şezut sau în ortostatism. Explicaţia acestui fenomen constă în faptul că, în poziţie culcată, plămânul se încarcă şi mai mult cu sânge, acestuia din urmă fiindu-i stânjenită întoarcerea la inimă din cauza bolii cardiace. Astfel, efortul respirator creşte, determinând apariţia ortopneei, iar pacientul pentru a putea respira este nevoit să stea ridicat la marginea patului. Dispneea de repaus sau ortopneea apare mai ales în fazele mai avansate ale insuficienţei cardiace.
c. dispneea paroxistică nocturnă (dispneea care survine brusc în timpul nopţii şi trezeşte pacientul din somn) este o formă de dispnee care nu trebuie neglijată, deoarece apare în situaţii grave de afectare cardiacă.
Dispneea, în fazele mai grave, este însoţită de tuse, initial seacă, iritativă care se agravează treptat devenind productivă, bolnavul începând să expectoreze o spută colorată în roz, situaţie de o deosebită gravitate (edem pulmonar), care evoluează rapid şi care poate conduce la deces într-un interval de timp scurt.
Lipsa de aer poate fi moderată sau severă, temporară sau de lungă durată, în funcţie de cauză. Respiraţia poate fi inconfortabilă, uneori chiar dureroasă, cu senzaţie de presiune la nivelul pieptului.
Dacă aceste simptome sunt recurente, apar brusc sau se înrăutăţesc, nu ezitaţi să mergeţi la medic, pentru a descoperi cauza din spatele acestora şi a beneficia de un tratament adecvat.
Cea mai frecventă afecţiune cardiacă care stă la baza apariţiei dispneei este insuficiența cardiacă, aceasta fiind produsă mai ales de factori sau boli care afectează capacitatea de pompare a ventriculului stâng (disfuncție sistolică) cum ar fi:
Alteori insuficiența cardiacă se poate datora faptului că ventriculul stâng nu se mai poate umple normal, afecțiune ce poartă numele de insuficiență cardiacă diastolică. Aceasta poate fi cauzată de hipertensiune arterială, boli coronariene, boli valvulare sau boli pericardice.
Există cazuri când dispneea cardiacă este cauzată de o combinaţie de factori de natură cardiacă şi pulmonară – de exemplu, în caz de hipertensiune pulmonară, boală pulmonară obstructivă cronică (BPOC), embolism pulmonar, traume la nivelul inimii sau plămânilor, sindrom de decondiţionare, astmul, alergiile, inhalarea unor gaze toxice (monoxid de carbon), pneumonia, colabarea plămânilor (pneumotorax), fibroza pulmonară, etc.
Alte cauze ale dispneei pot fi: hipotensiunea arterială, atacurile de panică, anxietatea, obezitatea morbidă, sarcina, exerciţiile fizice prea intense la un organism neantrenat, schimbarea bruscă a temperaturii ambientale, călătoriile cu avionul sau drumeţiile la munte la mare altitudine, anemia, hernia hiatală importantă etc.
Cel mai des întâlnită cauză a dispneei cardiace este agravarea bolii care a determinat apariţia acestui simptom. Anumiți factori pot duce la înrăutațirea bruscă a insuficienței cardiace și uneori la o patologie cu potențial letal cum ar fi edemul pulmonar sau șocul cardiogen.
Dacă simțiți senzație de sufocare la eforturile pe care până acum le puteați face fără probleme, dacă noaptea vă treziți brusc din somn cu senzație de lipsă de aer sau cu nevoia de a dormi pe mai multe perne sau de a vă ridica la marginea patului ca să respirați mai ușor, trebuie să vă adresați unui medic cardiolog care poate stabili dacă aceste simptome sunt de cauză cardiacă sau nu.
Pentru stabilirea etiologiei dispneei, de primă intenție vi se va face un consult cardiologic amănunțit. În vederea diferenţierii dispneei de natură cardiacă de cea pulmonară, medicul realizează o examinare fizică detaliată şi poartă o conversaţie cu pacientul privind istoricul medical şi familial şi stilul de viaţă, care pot releva cauza ce stă la baza acestui simptom.
Electrocardiograma de repaus poate să releve o tulburare de ritm care stă la baza dispneei (fibrilație atrială, …) sau modificări de fază terminală specifice insuficienței cardiace ischemice.
Ecocardiografia poate descoperi cauza organică a dispneei (leziune valvulară, fracție de ejecție redusă, disfuncție diastolică severă).
Ulterior, aceste investigații pot fi completate cu un test de efort pe covor rulant (care poate indica drept cauză a insuficienței cardiace prezența de stenoze la nivelul arterelor care hrănesc inima, arterele coronare) sau test de mers 6 minute.
În cadrul testului de efort vi se vă cere să faceți un efort gradat, supravegheat, cu ajutorul unui covor rulant, timp în care activitatea inimii dumneavoastră va fi urmărită prin electrocardiogramă. Testul de efort nu vă testează capacitatea de efort ci evidențiază modificările care apar pe electrocardiogramă în cadrul unui efort fizic susținut și dozat, conform unui protocol standardizat. Dacă dispneea (sufocarea) apare la un asemenea efort și are un corespondent pe electrocardiogramă (modificări ischemice sau tulburări de ritm), este limpede: aveți o boală cardiacă. Testul de mers 6 minute este pentru a vă testa capacitatea de efort și progresele pe care le faceți sub tratamentul prescris.
Monitorizarea ambulatorie (Holter) EKG pe 6 sau 12 canale timp de 24 sau 48 de ore va înregistra electrocardiograma atunci când sunteti pus să vă desfașurați activitatea zilnică obișnuită și va sesiza dacă apar modificări ischemice sau tulburări de ritm.
Dacă testul de efort sau monitorizarea Holter EKG pe 12 canale ridică suspiciunea unei boli coronariene drept substrat al dispneei, atunci sunt necesare investigații mai amănunțite, cum este angioCT–ul coronarian sau angiografia coronariană (coronarografia), metode care vizualizează arterele coronare și identifică locul și mărimea stenozelor pe care le aveți la nivelul acestora. Dacă medicul vă indică una dintre aceste investigatii, nu le amânați! Un diagnostic corect făcut la timp poate preveni un infarct miocardic acut și, uneori, vă poate salva viața!
Medicul vă poate recomanda si o monitorizare ambulatorie a tensiunii arteriale pe 24 sau 48 ore dacă suferiți de hipertensiune arterială.
Monitorizarea ambulatorie a tensiunii arteriale timp de 24 sau 48 de ore va măsura valorile tensiunii arteriale atunci când sunteți pus să vă desfașurați activitatea zilnică obișnuită și va realiza un grafic cu valorile tensionale din viața de zi cu zi, depistând dacă la baza crizelor de sufocare stau ascensiuni tensionale.
Citește mai multe despre insuficiența cardiacă
De asemenea, pot fi recomandate teste suplimentare şi investigaţii mai complexe, precum: radiografie toracică, computer tomografie/RMN cardiac, scintigrafia de venitilaţie/perfuzie, spirometrie – teste funcţionale respiratorii, bronhoscopia, pulsoximetrie, analize specifice de sânge (hemoleucogramă, D- dimeri, probe hepatice, renale, NT proBNP…), analiza gazelor sangvine.
Astfel, dacă aveți dispnee de cauză cardiacă, medicul cardiolog va decide ce tratament medicamentos să urmați și ce regim de viață ar trebui să aveți. Tratamentul dispneei cardiace presupune, în principal, măsuri care vizează boala subiacentă responsabilă de acest simptom (ex. tratamentul exacerbării anumitor patologii cronice precum astm, BPOC, insuficienţă cardiacă etc). Astfel, tratamentul dispneei de cauză cardiacă poate însemna tratamentul insuficienţei cardiace, al emboliei pulmonare, tratamentul unei aritmii cardiace sau tratamentul bolii coronariene.
La fel de importante sunt măsurile legate de stilul de viață și de eliminarea factorilor de risc cardiovasculari: o dietă adecvată cu sare cât mai puțină, exerciţii fizice moderate, eliminarea kilogramelor în plus, ținerea sub control a tensiunii arteriale, reducerea stresului, practicarea exerciţiilor de respiraţie profundă, renunţarea la fumat. Medicul cardiolog este singurul în măsură să recomande tratamentul eficient în caz de dispnee cardiacă, în funcţie de cauza care a dus la apariţia acestui simptom.
