Ce simțiți dacă aveți tahicardie paroxistică supraventriculară? Care sunt simptomele tahicardiei paroxistice supraventriculare?

Deși acest tip de aritmie este foarte rar periculoasă, pacienții îl pot resimți foarte zgomotos în timpul crizei, cu senzația că „inima iese din piept”, însoțită uneori de durere în piept, amețeală sau chiar pierdere de cunoștință iar după criza pacienții se simt obositi, lipsiți de vlagă, prezența acestui tip de aritmie putând diminua net calitatea vieții. Episoadele de tahicardie paroxistică supraventriculară pot dura câteva secunde sau câteva ore, se opresc de obicei la fel de brusc cum au apărut. Tahicardiile paroxistice pot apărea din tinerețe și pot dura toată viața. Episoadele sunt frecvent declanșate de cofeină, alcool, bauturi energizante, privarea de somn și stres. Alteori nu există niciun factor declanșator și episoadele pot să apară spontan.

Majoritatea persoanelor se plâng de palpitații cu ritm rapid sau senzația de fluture în stomac sau de nod în gât/scurtarea respirației. Alții își aud inima în urechi sau își simt inima la baza gâtului sau pur și simplu „simt că au inimă”. De asemenea, datorită faptului că inima nu mai pompează eficient sângele către periferie, capacitatea de efort este mai redusă, apare senzația de amețeală, senzația de cap mare, tulburări de echilibru. De multe ori, datorită faptului că crizele de TPSV durează puțin, nu sunt surprinse și obiectivate pe electrocardiogramă și sunt etichetate eronat ca și atacuri de panică.

Care sunt cauzele tahicardiei paroxistice supraventriculare (TPSV)?

Pentru a înțelege modul în care se produce TPSV trebuie să știm ce înseamnă contracția cardiacă normală. Modul în care inima bate eficient și la momentul oportun este datorat unor mici curenți electrici care trec prin țesuturile inimii, cu origine în nodul sinoatrial (pacemakerul fiziologic al inimii). Aceste impulsuri sunt conduse către nodul atrioventricular care trimite mai departe impulsul către ventriculi. Acest sistem asigură faptul că atât camerele superioare (atriile) cât și camerele inferioare (ventriculii) bat coordonat și aproape în același timp și asigură pomparea eficientă a sângelui în tot organismul.

Principalele cauze ale TPSV sunt:

• o parte a atriului diferită de nodul sinoatrial (unde se formează în mod obișnuit impulsul electric) furnizează alte impulsuri electrice care nu trec prin nodul atrioventricular și determină inima să bată mai repede (tahicardia atrială);
• impulsul electric este condus prin mai multe căi din atriu la nodul atrioventricular decât pe calea normală (nodul sinusal către nodul atrioventricular), permițând astfel crearea unui circuit mai scurt ce are drept consecință o frecvență cardiacă mult mai ridicată (AVNRT);
• există mai multe canale de conducere a impulsului electric în inimă între atrii și ventriculi sau în interiorul atriilor care permit formarea unui circuit de reintrare ce are drept consecință o frecvență cardiacă mult mai ridicată (AVRT sau sindromul Wolff-Parkinson-White (WPW);

Tahicardiile paroxistice supraventriculare sunt periculoase?

Deși inima poate să bată foarte repede în timpul unui episod de TPSV, dacă aceasta este structural normală, acestea nu sunt în mod obișnuit periculoase. Totuși, unele TPSV pot fi cauzate de o cale accesorie între atrii și ventriculi și pot deveni periculoase, mai ales la vârstnici și la sportivi. Oricum, toate episoadele de tahicardie sunt supărătoare și pot să scadă calitatea vieții și, din acest motiv, este bine să fie tratate corect.

Cum se diagnostichează tahicardia paroxistică supraventriculară (TPSV)?

Primul pas este un consult cardiologic amănunțit, cu analiza istoricului și a stilului de viață pentru identificarea factorilor ce pot fi relevanți, măsurarea pulsului și a tensiunii arteriale și auscultația inimii.

Datorită modului imprevizibil de debut al TPSV, diagnosticul acestora poate fi o provocare. Este adesea dificil de a prezice cât de lung va fi un episod și cum se va termina. Tipic, TPSV începe și se termină brusc, multe pot fi surprinse și diagnosticate pe electrocardiograma de repaus, dar la mulți episodul se poate termina în momentul efectuării electrocardiogramei, care astfel poate fi perfect normală.

De aceea, este necesară monitorizarea ambulatorie (Holter) a EKG pe 24 sau 36 sau 72 ore, care surprinde pacientul în viața de zi cu zi și nu pe patul de cabinet. Pentru pacienții cu episoade rare de palpitații se poate opta pentru monitorizarea ambulatorie EKG de lungă durată (7-14, 21 zile) sau monitorizarea telemetrică EKG, metode care pot surprinde tulburările de rim care apar mai rar

Poate fi utilă și o ecocardiografie (pentru a exclude anomalii structurale cardiace) și un test de efort pe covor rulant (care uneori poate declanșa tulburarea de ritm). Dacă tulburarea de ritm apare la testul de efort și are un corespondent pe electrocardiogramă, aritmia necesită tratament.

Dacă medicul vă indică una dintre aceste investigatii, nu le amânați! Un diagnostic corect pus la timp poate preveni o aritmie severă și, uneori, vă poate salva viața!

Cum se tratează tahicardia paroxistică supraventriculară (TPSV)?

Tratamentul depinde de cauzele TPSV și de ce impact are aceasta asupra calității vieții  (de exemplu cât de dese sunt episoadele și cât de severe sunt simptomele de însoțire). Deseori, pacienții au puține simptome și fac episoade rare și, în acest caz, nu necesită tratament cronic.

Există în prinicipal 3 tipuri de tratament:

Măsuri conservatorii:

Puteți opri uneori o criză de palpitații prin manevre vagale (trageți aer adânc în piept și îl țineți, căscați sau vă scremeți, beți un pahar cu apă foarte rece).

Nu mai fumați, nu consumati alcool și cafea în exces, evitați băuturile energizante.

Tratamentul medicamentos:

Dacă simptomele sunt frecvente sau deranjante, antiaritmicele luate la recomandarea medicului, într-o doză reglată, reduc semnificativ riscul de apariție a crizelor de palpitații. Acestea pot fi administrate și sublingual în momentul crizei și pot duce la scurtarea duratei acesteia. Totuși medicamentele antiaritmice pot să nu fie eficiente la toți pacienții sau pot provoca efecte secundare iar alți pacienți pot continua să facă crize în ciuda tratamentului. Cele mai folosite medicamente includ beta-blocante, propafenonă, verapamil, flecainidă și sotalol.

Ablația fasciculului accesoriu:

Aceasta este o tehnică minimal invazivă care presupune distrugerea fasciculului accesoriu cu ajutorul unui cateter ce ajunge la nivelul acestuia printr-un vas de sânge de la mână sau de la picior. Rata de succes a procedurii este de peste 80% și se face sub anestezie locală și sedare ușoară, riscul de complicații fiind redus (1-2%).

Ce presupune urmărirea unui pacient cu tahicardie paroxistică supraventriculară (TPSV)?

Afecțiunea este o aritmie a cărei evoluție este grevată de perioade de ameliorare și de control al simptomatologiei și de perioade de agravare și, din acest motiv, este foarte importantă legătura cu medicul cardiolog care va adapta tratamentul în funcție de cerințele fiecăruia.

Astfel, consultul cardiologic complet (care include electrocardiograma de repaus și ecocardiografia) trebuie repetat la intervalul de timp stabilit de medicul cardiolog (de obicei la 3 luni sau mai des dacă este vorba de o agravare a simptomatologiei și a frecvenței crizelor de TPSV).

Monitorizarea ambulatorie periodică a electrocardiogramei este necesară pentru controlul eficient al frecvenței cardiace iar monitorizarea ambulatorie a tensiunii arteriale este de asemena necesară dacă sunteți hipertensiv, pentru a obține un grafic tensional normal.

Testul de efort pe covor rulant se recomandă a fi repetat anual în cazul tahicardiei paroxistice supraventriculare (TPSV) tratată medicamentos sau prin ablație pentru a aprecia eficacitatea acestora. De acemenea, consultațiile online și serviciile de telemedicină sunt foarte utile pentru urmărirea corectă a acestor pacienți.

Ascultați sfaturile pe care le primiți de la cardiologul dvs, nu întrerupeți tratamentul fără să cereți acordul acestuia. Nu amânați consulturile cardiologice periodice chiar dacă vă simțiți bine! Medicația cardiovasculară nu este prescrisă pe viață, dozele de medicament trebuie adaptate în funcție de evoluția fiecăruia și o evaluare corectă, făcută la timp vă poate salva viața.