Nu vă jucați cu sănătatatea dvs. Bolile de inimă pot da invaliditate severă permanentă!
O supraveghere medicală constantă asociată cu un stil de viață sănătos au ca efect cert o întârziere a procesului de apariție și de dezvoltare a bolii cardiovasculare sau, în cazul cel mai fericit, evitarea acesteia.
Astfel, printr-un consult cardiologic efectuat la timp și un tratament adecvat pot fi evitate manifestări severe ale afecțiunilor inimii cum ar fi infarctul miocardic acut, accidentul vascular cerebral și altele.
Totodată, o atenție sporită acordată sănătății propriei inimi vă poate face să evitați soluții curative radicale (intervenție pe cord deschis, transplant cardiac, montare de stent etc).
Învățați simptomele bolii de inimă de care suferiți, astfel încât să nu le treceți cu vederea şi nici să nu intrați în panică la orice durere sau ameţeală cât de mică.
Dacă vă cunoaşteți simptomele, ţineți evidenţa frecvenţei lor, această informaţie fiind extrem de necesară medicului pentru a vă trata corect.
Dacă simptomele sunt severe, solicitați ajutor medical specializat (sunați la 112)
Luaţi-vă medicamentele la timp, exact aşa cu v-au fost prescrise; încercați să păstrați un tabel cu zilele şi orele când luați medicamente; dacă aveți neclarităţi sau vreți să luați medicamente care nu v-au fost prescrise de medic, consultați-vă întâi cu medicul de familie sau cu medicul specialist.
Faceți mișcare așa cum vă recomandă medicul cardiolog. Lipsa de activitate fizică crește riscul de a dobândi o boală cardiovasculară
Vizitați medicul specialist periodic, chiar şi atunci când nu aveți simptome ale bolii. În urma vizitei periodice medicul va evalua starea inimii dvs, eficacitatea tratamentului și eventual apariția unor efecte secundare sau modificări ale schemei terapeutice şi va putea să vă facă cele mai bune recomandări.
Ultimele comentarii