Astfel, la pacienții cu fibrilație atrială se produc semnale electrice anormale care determină camerele superioare ale inimii numite atrii să  tremure sau să fibrileze. În consecință, inima nu poate pompa tot atât de mult sânge ca una normală (în mod normal bătăile inimii fiind ritmice). Sângele se acumulează la nivelul atriilor, fenomen care poate duce frecvent la formarea de cheaguri în atrii. Dacă cheagul se desprinde și este pompat în circulație, acesta poate ajunge la nivelul creierului, unde obstruează fluxul sângelui. Acest lucru determină producerea unui accident vascular cerebral, sau la nivelul membrelor superioare sau inferioare unde, prin astuparea unui vas de sânge, poate determina ischemie acută. Ischemia acută reprezintă o urgență chirurgicală și care netratată la timp poate fi urmată de pierderea membrului respectiv.

Accidentele vasculare cerebrale cardioembolice datorate fibrilației atriale pot fi prevenite

Vestea bună este că accidentele vasculare cerebrale cardioembolice datorate fibrilației atriale pot fi prevenite dacă fibrilația atrială este tratată și gestionată corect. Medicul cardiolog va evalua riscul de accident vascular cerebral și va decide ce tratatment preventiv este necesar. În același timp, vă va prescrie un tratament eficient pentru ameliorarea simptomatologiei asociate fibrilației atriale.

De aceea, este foarte important să fiți consultat de un cardiolog care vă va  recomanda tratament cu medicamente ce impiedică formarea de cheaguri: anticoagulante (antivitamine K sau NOAC) sau antiagregante (aspirină sau clopidogrel), în funcție de riscul pe care îl aveți de a dezvolta o complicație embolică a fibrilației atriale.

În plus, datorită faptului că atriile nu se mai contractă coordonat, inima pierde în jur de 20% din capacitate. Ventriculul poate compensa pentru moment această pierdere, dar, pe termen lung, epuizarea poate duce la insuficiența cardiacă.

Datorită acestor aspecte, deși puteți să nu aveți niciun simptom, este foarte important ca fibrilația atrială să fie diagnosticată și gestionată corect de către un cardiolog. Consultând un cardiolog, se pot ameliora simptomele și reduce semnificativ riscul de accident vascular cerebral.

Ce simte un pacient cu fibrilație atrială? Care sunt simptomele fibrilației atriale?

Fibrilația atrială poate fi intermitentă, paroxistică (atunci când există episoade de fibrilație atrială alternând cu ritm sinusal) sau persistentă/permanentă (atunci când aceasta durează un interval de timp de peste 24 ore). Simptomele pe care le resimte pacientul  provin din iregularitatea pulsului (datorată faptului că ventriculii nu mai sunt antrenați regulat de către nodul sinusal). Pulsul are valori uneori foarte ridicate (140 de bătăi pe minut și chiar mai mult), alteori foarte mici (50 de bătăi pe minut) provocând stări de amețeală.

Deși mulți sunt asimptomatici, cele mai frecvente simptome de care să plâng cei cu fibrilație atrială includ: fatigabilitate, palpitații cu ritm neregulat, amețeală, senzație de fluture în stomac, până la sufocare la efort (dispnee), scurtarea respirației sau chiar pierdere de cunoștință (sincopă).

Fibrilația este în general benignă și apare în special la persoanele în vârstă. Poate să apară, însă, și în cadrul unei boli de tiroidă, în urma consumului exagerat de alcool sau în caz de febră. Deoarece fibrilația atrială crește riscul de accident vascular cerebral și majoritatea celor cu fibrilație atrială sunt asimptomatici, Asociația Americană pentru Accidente Vasculare Cerebrale recomandă ca întreaga populație, mai ales cei peste 55 ani, să își controleze pulsul respectiv ritmicitatea acestuia (frecvența cardiacă) o dată pe lună.

Care sunt cauzele fibrilației atriale?

Fibrilația atrială este o afecțiune frecventă și se intâlnește la 1 din 4 persoane.

Fibrilația atrială poate să nu aibă o cauză evidentă (fibrilația idiopatică care apare odată cu înaintarea în vârstă) sau cauza aritmiei poate fi o boală cardiacă (ischemică, valvulară, malformație congenitală). De asemenea, principalii factori de risc care favorizează apariția fibrilației atriale sunt vârsta înaintată (peste 65 ani – majoritatea pacienților diagnosticați cu fibrilație atrială au peste 65 ani), istoricul familial de fibrilație atrială, hipertensiunea arterială, boli cardiace concomitente (valvulare, coronariene, malformații congenitale), obezitatea, diabetul zaharat, fumatul, consumul de alcool, afecțiuni tiroidiene.

Fibrilația atrială apare datorită problemelor la nivelul sistemului electric de conducere al inimii care în mod obișnuit reglează frecvența cardiacă și face ca inima să funcționeze normal. La persoanele cu fibrilație atrială, sistemul electric de la nivelul atriului stâng (camera stangă superioară) care primește sânge oxigenat de la plamâni este întrerupt. Într-o inimă sanatoasă, atriile (camerele superioare) pompează eficient sânge oxigenat în camerele inferioare (ventriculi) care, la rândul lor, îl pompează ulterior prin intermediul arterelor în tot organismul. Când apare fibrilația atrială, sistemul electric nu mai funcționează normal, ritmul devine haotic și sângele stagnează în cavitațile atriale.

Cum se diagnostichează fibrilația atrială?

Orice persoană care simte un ritm cardiac neregulat (sau îl vede pe afișajul tensiometrului electronic) sau prezintă simptome care pot să indice o boală cardiovasculară este bine să consulte un cardiolog care va decide ce investigații sunt necesare individualizat, în funcție de vârsta și capacitatea de efort a fiecăruia.

Diagnosticul fibrilației atriale urmează în general mai multi pași, conform unui algoritm. Fibrilația atrială nu este o condiție pe care să v-o puteți autodiagnostica. Dacă aveți vreuna dintre simptomele descrise (fatigabilitate, ritm neregulat, amețeală, sufocare la efort sau palpitații ) este bine să consultați un cardiolog fără întârziere.

Medicul cardiolog va începe consultul evaluând simptomele și starea generală de sănătate și ascultând bătăile cardiace. Uneori este posibil ca bătăile și pulsul să fie total haotice. Nu se întâmplă așa întotdeauna dacă fibrilația atrială este intermitentă, episodică.

Următorul pas în algoritmul diagnostic constă într-o electrocardiogramă de repaus care înregistrează activitatea electrică a inimiii. Dacă aceasta nu detectează nimic și simptomele sunt intermitente, datorită modului imprevizibil de debut al fibrilației atriale paroxistice, diagnosticul acesteia poate fi o provocare. Este adesea dificil de a prezice cât de lung va fi un episod și cum se va termina. Fibrilația persistentă poate fi surprinsă și diagnosticată pe electrocardiograma de repaus. În cazul celei paroxistice episodul se poate termina în momentul efectuării electrocardiogramei, care astfel poate fi perfect normală.

Poate fi utilă și o ecocardiografie (pentru a exclude anomalii structurale cardiace). În plus, este necesar și un test de efort pe covor rulant care uneori poate declanșa tulburarea de ritm. Dacă tulburarea de ritm apare la testul de efort și are un corespondent pe electrocardiogramă, aritmia necesită tratament.

Monitorizarea ambulatorie (Holter) a EKG pe 24 sau 36 sau 72 ore este necesară

De aceea, este necesară monitorizarea ambulatorie (Holter) a EKG pe 24 sau 36 sau 72 ore, care surprinde pacientul în viața de zi cu zi și nu pe patul de cabinet. Ea ajută la diagnosticul diferențial între fibrilația atrială paroxistică și persistentă (cu alegerea astfel a tratamentului optim – antiaritmic de menținere a ritmului sinusal sau de control al frecvenței cardiace cu menținerea pacientului în fibrilație atrială).

Pentru pacienții cu episoade rare de palpitații se poate opta pentru monitorizarea ambulatorie EKG de lungă durată (7-14, 21 zile, 1 lună) sau monitorizarea telemetrică EKG. Aceste metode pot surprinde tulburările de rim care apar mai rar.

Dacă medicul vă indică una dintre aceste investigatii, nu le amânați! Un diagnostic corect pus la timp poate preveni o aritmie severă și, uneori, vă poate salva viața!

Cum se tratează fibrilația atrială?

Fibrilația atrială poate fi tratată eficient iar un cardiolog poate îmbunatăți simptomele și reduce riscul de accident vascular cerebral. Principalele metode de tratament includ:

Schimbarea modului de viață și eliminarea condițiilor precipitante/favorizante
Dacă modul de viață a pacenților poate declanșa episoadele de fibrilație atrială, atunci modificarea acestora poate fi foarte importantă. Acestea pot include întreruperea fumatului, somn suficient, controlul comorbidităților care pot precipita episoadele de fibrilație atrială (hipertensiune arterială, diabet zaharat).

Deoarece fibrilația atrială este frecvent rezultatul unei afecțiuni cardiace, este necesar un stil de viață care să favorizeze menținerea unei inimi sănătoase într-un corp sănătos:

• oprirea fumatului este cel mai important pas în prevenirea bolii coronariene;
• controlul valorilor colesterolului poate fi realizat prin dietă, mișcare și, la nevoie, medicație;
• controlul tensiunii arteriale se realizează printr-o dietă săracă în sare, grăsimi și grăsimi saturate, exercițiu fizic, scăderea consumului de alcool și, dacă este nevoie medicație;
• consumul mai frecvent de preparate din pește. Medicii specialiști recomandă cel puțin 2 mese pe săptamână care să conțină preparate din pește, în special somon, ton sau păstrăv. Un studiu recent a demonstrat că peștele prăjit sau preparat în cuptor poate scădea riscul de apariție a fibrilației atriale;
• evitarea consumului de alcool, al cofeinei sau al stimulentelor ca și cocaina sau metamfetaminele. Trebuie avut în vedere faptul că unele ceaiuri (ceai verde, negru) sau leacuri băbești conțin substanțe care pot determina fibrilația atrială;

• exercițiul fizic are numeroase efecte pozitive: controlul greutății corporale, reducerea nivelului de colesterol plasmatic, controlul tensiunii arteriale, controlul glicemiei în diabetul zaharat, reducerea trigliceridelor, induce o stare de fericire și crește forța musculară;
• reducerea stresului utilizând metode alternative ca yoga, meditația, procedee de biofeedback.

Tratamentul medicamentos în fibrilația atrială

Tratamentul medicamentos în fibrilația atrială se bazează în principal pe medicamente care “subțiază sângele” și reduc riscul de accident vascular cerebral precum și pe medicamente care controlează ritmul inimii. Medicamentele sunt de obicei prima linie în managementul fibrilației atriale. Tratamentul medicamentos se face în funcție de cauza aritmiei și de riscul de a dezvolta complicații. Atunci când cauza aritmiei este o boală cardiacă, tratamentul va fi unul de durată. În fibrilația atrială persistentă se administrează, pe de o parte, medicamente care controlează frecvența cardiacă, care, deși nu induc un ritm normal, regulat, împiedică inima să bată la un ritm foarte rapid care poate fi periculos, majoritatea pacienților tolerând un ritm cardiac neregulat dacă frecvența este menținută între 60 și 100 bătăi pe minut. Ele includ beta-blocante, blocante ale canalelor de calciu și digoxin.

În fibrilația atrială recent instalată se pot utiliza medicamente antiaritmice (medicamentele care controlează ritmul cardiac) pentru a încerca revenirea la ritmul sinusal. De asemenea, în cazul pacienților cu fibrilație atrială care au risc moderat sau crescut de accident vascular cerebral, sunt utilizate medicamente anticoagulante sau antiagregante (aspirina sau clopidogrel). Anticoagulantele sunt medicamente care nu lasă să se formeze cheaguri și sunt de două categorii: antivitamine K (ca de exemplu acenocumarol, warfarina – coumadine) sau NOAC – Non antivitamin K Oral Anticoagulants (dabigatran, apixaban, rivaroxaban….). Avantajul NOAC este că în timpul administrării nu este necesar să se supravegheze timpul de coagulare sau tatonarea dozelor administrate ca în cazul antivitaminelor K (tratamentul nu se face cu o doză standard de antivitamina K ci se începe cu o doză mică care se crește treptat până se ajunge la efectul dorit).

În timpul administrării de anticoagulante se impun unele precauții:

• medicamentele trebuie administrate la aceeași oră în fiecare zi; dacă se omite una din doze trebuie contactat medicul cardiolog;
• nu trebuie schimbat tipul de medicament decât la indicația medicului cardiolog;
• să nu se folosească alte medicamente decât cele indicate, mai ales dacă ele conțin aspirină sau antiinflamatoare nesteroidiene;
• este important ca atunci când este efectuat un consult medical de altă specialitate sau când pacientul urmează un tratament stomatologic, bolnavul să informeze acești medici că urmează tratament cu anticoagulante;
• pacientul trebuie să fie instruit, să identifice semnele unei sângerări și să se prezinte la medic în acest caz;
• pentru pacienții care iau antivitamine K se vor efectua investigații regulate pentru a măsura timpul de coagulare (test care măsoară timpul necesar sângelui pacientului să coaguleze și care se numește INR/ timp de protrombină);
• dieta pacientului este bine să fie una echilibrată, nu se vor face modificări bruște ale aportului de mâncare în general și ale celui de alimente bogate în vitamina K (vitamina K interferă cu acțiunea anticoagulantelor, crescând riscul de sângerare) în special; aceste alimente sunt broccoli, varză, sparanghel, laptucă, urzici, salată și spanac;
• pacientul trebuie să anunțe medicul dacă nu poate mânca câteva zile, dacă prezintă dureri gastrice (durere de stomac), febră sau diaree;
• este important să se evite consumul de alcool și, dacă totuși se consumă, să se facă în cantități moderate deoarece alcoolul scade efectul anticoagulantelor și afectează puterea de coordonare și echilibrul, crescând riscul de apariție a traumatismelor;
• este benefică întreruperea fumatului deoarece nicotina interferă cu acțiunea în organism a medicamentelor anticoagulante și crește riscul de formare a cheagurilor de sânge;
• pacientul trebuie instruit să evite activitățile în care riscul de apariție a traumatismelor este crescut, ca de exemplu schiul, fotbalul și alte sporturi de contact (traumatismele pot avea ca urmare sângerarea excesiva, dacă survin în cursul tratamentului cu anticoagulante);
• este bine ca locuința și locul de muncă să fie amenajate în așa fel incât să prevină căderile.

Atenție, dacă experimentați efecte secundare ale medicației NU o opriți fără să disculați cu medicul dvs.

Dacă fibrilația atrială a debutat recent și este prezentă de mai puțin de 48 de ore, se ia în considerare restaurarea ritmului sinusal (cardioversie) care poate fi  electrică (prin șoc electric extern) sau medicamentoasă cu antiaritmice. Dacă fibrilația atrială este prezentă de mai mult de 48 ore, este posibil ca în atrii să se fi format cheaguri de sânge, iar conversia la ritm sinusal ar putea determina cheagurile să se deplaseze în curentul de sânge și să ajungă la creier unde să determine un accident vascular cerebral. În acest caz, se administrează anticoagulante minim o lună pentru a reduce riscul de producere a accidentului vascular cerebral și abia apoi se încearcă cardioversia. Însă, dacă simptomele sunt severe (tensiune arterială foarte scazută), se va încerca cardioversia imediat. În aceasta situație se folosește ecocardiografia transesofagiană care identifică cheagurile formate în interiorul inimii mai bine decat examinarea ecografică transtoracică. Dacă aceasta investigație nu evidențiază cheaguri, se realizează cardioversia și apoi se urmează tratament anticoagulant pentru 3 săptămâni.

Cardioversia electrică este folosită frecvent în încercarea de a restaura ritmul sinusal, dacă aritmia nu dispare de la sine sau dacă este acompaniată de simptome deranjante. Aceasta presupune un mic șoc electric la nivelul inimii (cu ajutorul unor padele aplicate pe piept sub ușoară anestezie), care adesea restaurează ritmul sinusal normal. Procedura este rapidă și sigură și durează câteva minute.

Crioablația. O alternativă la  ablația prin radiofrecvență este crioablația, procedura care se desfașoară într-un mod similar ablației prin cateter dar, în locul undelor de radiofrecvență care „încălzesc” țesutul cu probleme, implică o tehnologie care folosește ‘înghețarea’ pentru a preveni ca semnalele trigger ale fibrilației atriale să ajungă la nivelul ventriculilor.

Pacemaker. Unele persoane cu fibrilație atrială pot să necesite montarea unui stimulator cardiac permanent – un device implantabil de dimensiuni reduse care regularizează bătăile cardiace.

Tratamentul chirurgical în fibrilația atrială utilizează o tehnică prin care se produc cicatrici în miocard pentru a împiedica transmiterea impulsurilor anormale de la atrii la ventriculi (procedura Maze). De obicei tehnica chirurgicală este luată în considerare abia după ce s-a încercat fără succes terapia medicamentoasă și ablația cu cateter de radiofrecvență sau dacă pacientul este oricum supus unei intervenții chirurgicale pentru alte boli, cum sunt înlocuirea valvei mitrale, situație în care cele 2 proceduri sunt efectuate în acelasi timp.

Ce presupune urmărirea unui pacient cu fibrilație atrială?

Afecțiunea este o maladie cronică a cărei evoluție este grevată de perioade de ameliorare si de control al simptomatologiei și de perioade de agravare și, din acest motiv, este foarte importantă legatura cu medicul cardiolog care va adapta tratamentul în funcție de cerințele fiecăruia.

Astfel, consultul cardiologic complet (care include electrocardiograma de repaus si ecocardiografia) trebuie repetat la intervalul de timp setat de medicul cardiolog (de obicei la 3 luni sau mai des daca este vorba de o agravare a simptomatologiei și a fenomenelor de insuficiență cardiacă).

Monitorizarea ambulatorie periodică a electrocardiogramei este necesară pentru controlul eficient al frecvenței cardiace iar monitorizarea ambulatorie a tensiunii arteriale dacă sunteți hipertensiv pentru a obține un grafic tensional normal.

Testul de efort pe covor rulant se recomandă a fi repetat anual în cazul fibrilației de cauză ischemică, pentru a aprecia necesitatea unei investigații invazive (coronarografie). De acemenea, consultațiile online și serviciile de telemedicină sunt foarte utile pentru urmărirea corectă a acestor pacienți.

Ascultați sfaturile pe care le primiți de la cardiologul dvs, nu întrerupeți tratamentul fără să cereți acordul acestuia. Nu amânați consulturile cardiologice periodice chiar dacă vă simțiți bine! Medicația cardiovasculară nu este prescrisă pe viață, dozele de medicament trebuie adaptate în funcție de evoluția fiecăruia și o evaluare corectă, făcută la timp, vă poate salva viața.