Recuperarea cardiovasculară după infarct miocardic sau angioplastie percutană cu/fără montare de stent

Dacă ați suferit recent un infarct miocardic sau vi s-a implantat un stent vă puteți simți atât dumneavoastră cât și familia dvs depășiți de situație și chiar speriați. Probabil vi s-a spus că este necesară efectuarea unei schimbări a stilului de viață, dar nu știți de unde să începeți. Încercați să participați la un program de recuperare cardiovasculară unde, sub îndrumarea unor profesioniști, va fi mult mai ușor iar rezultatele vor apărea mult mai rapid.

Ce este recuperarea (reabilitarea) cardiovasculară?

Recuperarea (reabilitarea) cardiovasculară reprezintă un program profesional, supervizat medical, individualizat în funcție de afecțiunile și de nevoile fiecărui pacient în parte, care are un rol decisiv în a-l ajuta pe acesta să-și revină după un eveniment cardiovascular nedorit și, în principiu, să devină mai sănătos și să depășească mai ușor perioada de după spitalizare.

Include servicii de educare și îndrumare destinate să-l sprijine să-și schimbe modul de viață, să-și amelioreze capacitatea de efort, să-și reducă simptomatologia cardiacă, să-și îmbunătățească starea de sănătate și să-și reducă riscul de afecțiuni cardiace în viitor.

Recuperarea cardiovasculară începe în spital după evenimentul acut suferit (infarct miocardic, angioplastie cu montare de stent)- faza I și se continuă în ambulator într-un centru specializat (faza II) cu durata variabilă între 2-12 săptămâni. Rolul esențial în programele de recuperare desfășurate în ambulator îl deține antrenamentul fizic. Alături de antrenamentul fizic, renunțarea la fumat, consilierea nutrițională, consilierea psihologică și controlul tuturor celorlalți factori de risc sunt componente ale programului de recuperare.

Faza II este urmată de faza III – care se desfașoară la domiciliu și constă în efectuarea liberă a activităților fizice (mers pe jos, jogging, sporturi de agrement) cu scopul de a menține sau chiar ameliora capacitatea de efort dobândită în faza II.

Recuperarea cardiovasculară în cadrul clinicii Cardioclass vizează: măsuri de prevenție secundară cu educarea cu privire la reducerea riscului cardiovascular și schimbarea modului de viață, optimizarea terapiei medicale, creșterea gradului de rezistență la efort cu menținerea ulterioară a rezultatelor obținute în urma exercițiilor de recuperare specifice prin servicii de telemedicină.

Toate programele de recuperare cardiovasculară sunt alcătuite atent, în funcție de nevoile individuale ale pacienților, astfel că aceștia își vor recăpăta mai ușor sănătatea și încrederea în viitor. De asemenea, grație abordării multidisciplinare, bolnavii sunt ajutați de întreaga echipă medicală să redevină activi și să se reintegreze mai ușor în viața socială și de familie.

De ce aveți nevoie de un program de recuperare cardiovasculară?

Pentru că, prin abordarea unui nou stil de viață, prin ameliorarea condiției fizice și psihice veți reuși:

  • să vă reduceți simptomatologia cardiacă;
  • să vă reduceți riscul de afecțiuni cardiace în viitor;
  • să vă îmbunătățiți simțitor calitatea vieții;
  • să vă reintegrați social mult mai rapid;
  • să deveniți mai sănătoși decât înainte.

Care sunt beneficiile programului de recuperare cardiovasculară?

Veți fi educat și îndrumat astfel încât să vă schimbați modul de viață, să vă ameliorați capacitatea de efort, să vă reduceți simptomatologia cardiacă, să vă îmbunătățiți starea de sănătate și să vă reduceți riscul de afecțiuni cardiace în viitor.

Astfel, veți fi ajutat să renunțați la fumat, să vă alimentați corect, să vă reduceți greutatea, nivelul tensiunii arteriale și al colesterolului, să stăpâniți mai bine stresul și să vă simțiți mai bine cu propria persoană.

Veți învăța să vă gestionați singuri afecțiunea cardiacă, să vă administrați corect medicamentația și veți ști să reacționați prompt dacă apar simptome noi sau dacă se agravează cele existente.

Activitatea fizică regulată vă va ajuta inima și restul corpului să devină mai puternice și să funcționeze mai bine, vă va îmbunătăți nivelul energetic și starea de spirit și vă va reduce șansele de a dezvolta boli cardiace în viitor. Activitatea fizică regulată, sub îndrumarea unor profesioniști, reprezintă principalul factor nonmedicamentos (fără efecte adverse) care vă poate ajuta să luptați împotriva declanșării sau agravării afecțiunilor cardiovasculare (hipertensiune arterială, infarct miocardic, insuficiența cardiacă etc.).

Astfel, prin combinarea tuturor componentelor programului de recuperare cardiovasculară, acesta îmbunătățește semnificativ capacitatea funcțională a organismului și calitatea vieții, reduce factorii de risc, diminuează depresia și stresul inerente oricărei perioade de recuperare și creează o senzație de bine și optimism în privința viitorului.

Veți beneficia de sfatul și supravegherea strictă ale unor profesioniști în sănătate care vor contribui la accelerarea refacerii dvs, ajutându-vă astfel să vă reluați activitatea obișnuită mai rapid și să vă reintegrați social mult mai facil.

Programul de recuperare cardiacă ține cont de vârsta pacientului?

La programul de recuperare cardiovasculară pot participa pacienții cu diverse afecțiuni cardiovasculare indiferent de vârsta acestora.

Când poate debuta un program de recuperare?

Oricând sunteți pregătiți pentru acesta, dar cele mai bune rezultate pentru cei care sunt după o decompensare a insuficienței cardiace se obțin în perioada imediat următoare spitalizării.

De asemenea, la pacienții cu insuficiență cardiacă este bine ca periodic să repete programul de recuperare în clinică iar activitatea fizică să fie continuată permanent la domiciliu cu monitorizare prin intermediul serviciilor de telemedicină.

Care este durata unui program de recuperare cardiacă?

Programul de recuperare este construit special să răspundă nevoilor dvs. Puteți avea nevoie de 12 săptămâni, 6 luni sau mai mult ca să învățați să vă gestionați singuri noua condiție și să vă deprindeți să duceți o viață sănătoasă.

O importanță esențială în atingerea scopurilor programului de recuperare o are menținerea unei cadențe de minim 2 ședințe pe săptămână, intervalele prea mari între ședințe sau desfășurarea acestora în mod neregulat reducând considerabil efectele benefice care se urmăresc.

Astfel, în momentul înscrierii într-un program de reabilitare cardiovasculară, trebuie să încercați să vă organizați timpul de așa natură încât să puteți asigura o prezență constantă în clinică. În egală măsură, trebuie să fiți conștient că prevenția secundară nu se finalizează odată cu ultima ședință din clinica noastră, aceasta trebuind să rămână o preocupare personală permanentă, presupunând echilibru, voință și o viață ordonată.

Noi vă vom ajuta și acasă prin servicii de telemedicină să vă gestionați corect alimentația, activitatea fizică și medicamentația adaptată nevoilor.

Care este structura unui program de recuperare cardiovasculară?

Programul conține o ședință de evaluare inițială, ședințe de recuperare propriu-zisă (minim 2 pe săptămână), o ședință de evaluare finală și programe de recuperare la domiciliu prin servicii de telemedicină.

Ședințele de recuperare propriu-zisă, cu o durată de aproximativ 2 ore,  includ:

  • O evaluare medicală completă inițială (prin electrocardiogramă de repaus și de efort, ecocardiografie, monitorizarea tensiunii arteriale) pentru a determina nevoile și limitele fiecărui pacient, urmată de crearea unui program de recuperare individualizat;
  • Un program de prevenție secundară care vizează reducerea scorului de risc cardiovascular prin furnizarea unui ajutor profesionist privind însușirea unui nou stil de viață. Obiectivele principale ale prevenției secundare cuprind principii de viață care reduc scorul de risc cardiovascular și astfel reduc riscul de a repeta evenimentul cardiovascular;
  • Educarea și îndrumarea pacientului pentru a-și înțelege și a-și gestiona corect afecțiunea cardiacă. Veți învăța ce este boala dumneavoastră, care sunt simptomele care trebuie să vă îngrijoreze, care este periodicitatea controalelor, cum să vă comportați în anumite situații (intervenții stomatologice, intervenții chirurgicale samd).
  • Astfel, veți primi instrucțiuni individualizate privind dieta, medicația, activitățile permise și modul de gestionare a riscului cardiovascular de la medicul care se ocupă cu programul dvs.de reabilitare cardiovasculară. De asemenea veți primi sfaturi privitor la activitățile permise sau nu, cum ă recunoașteți simptomele periculoase, cum să evitați o decompensare, samd;
  • Un program de activitate fizică, adaptat nevoilor fiecărui pacient, sub monitorizarea continuă a tensiunii arteriale și a electrocardiogramei sub supravegherea unui medic sau a unei asistente;
  • Astfel, după infarct miocardic sau angioplastie cu stent veți efectua diverse programe de activitate fizică de intensitate moderată zilnic, timp de 30 minute..Reluarea activitații fizice în cazul bolnavilor cu infarct miocardic necomplicat poate fi sistematizată astfel:
Faza I – în spital

Ziua 1-2:

  • mișcări libere în pat
  • exerciții ale membrelor

Ziua 3-5:

  • deplasare liberă în salon
  • mers progresiv pe coridor

Ziua 5-7:

  • urcare 1-2 etaje asistat

Faza intermediară – la domiciliu

 

1 săptămână:

  • mers progresiv 30 minute de 2-3 ori/zi

activități casnice ușoare

Faza a II-a

4-8 săptămâni:

sau

12 săptămâni în insuficiența cardiacă

ședinte de antrenament fizic:

  • încălzire
  • antrenament propriu-zis

revenire

Faza a III-a

Toată viața

  • activități din faza a II-a
  • jocuri recreative

sporturi care presupun activitate fizică moderată

De exemplu:

Efort de intensitate medie

 
Luni

30 minute mers pe jos

Marți

30 minute antrenament cardio mediu

Miercuri

Exerciții de forță

Joi

30 minute mers pe jos

Vineri

30 minute antrenament cardio mediu

Sâmbătă

Antrenament proprioceptiv

Duminică

30 minute mers pe jos

 

În total 150 minute de efort aerob de intensitate moderată + 2 zile de întărire a forței musculare

Durata programului de recuperare variază și în funcție de modul în care se obțin rezultate dar și de preferințele individuale:

  • Program scurt: 4 săptămâni, 2 ore zilnic, cu câte 30 minute de activitate fizică moderată;
  • Programul clasic: 6-12 săptămâni ședințe de 2 ore, cu 30 minute de activitate fizică moderată, de 3 ori/ săptămână;
  • Programul “Senior” adresat vârstnicilor, cu durata de 12 săptămâni, ședințe de 2 ore, cu 30 minute de activitate fizică moderată, de 2 ori/ săptămână

Combinație de efort de intensitate moderată și mare

 
Luni

30 minute mers pe jos

Marți

Antrenament de forță

Miercuri

30 minute mers pe jos

Joi

25 minute antrenament izointerțial

Vineri

30 minute antrenament cardio mediu

Sâmbătă

Antrenament proprioceptiv

Duminică

30 minute mers pe jos

 

În total echivalent a 135 minute de efort aerob de intensitate moderată-mare + 2 zile de întărire a forței musculare

La pacienții cu angină pectorală efortul fizic moderat, efectuat zilnic, crește pragul anginos (pragul la care apare durerea anginoasă) prin scăderea frecvenței cardiace și a tensiunii arteriale. De asemenea, s-a demonstrat existența unei relații directe între intensitatea efortului și modificările favorabile asupra leziunilor coronariene (demonstrate prin coronarografie) iar antrenamentul imbunătățește aportul de oxigen al inimii.

  • Eventual,  ședințe de masaj terapeutic.

Consultația de evaluare finală are loc într-un interval de 7-10 zile de la ultima ședință de recuperare și constă într-un consult cardiologic complet (inclusiv electrocardiogramă și ecocardiografie) și din monitorizarea ambulatorie a electrocardiogramei și/sau tensiunii arteriale.

Recuperarea la domiciliu prin servicii de telemedicină constă în recomandări pentru acasă în ceea ce privește dieta, activitatea fizică, medicația prescrisă și monitorizare de către echipa de recuperare prin materiale educaționale, consultații on-line, monitorizarea la distanță a electrocardiogramei prin telemetrie samd, programul fiind similar cu cel al recuperării ambulatorii.

Vi se vor recomanda în principal diverse activități fizice de agrement (individualizate și personalizate în funcție de accesibilitate și preferințe) iar intensitatea efortului fizic va fi prescrisă conform formulei FITT în termeni de Frecvență, Intensitate, Timp (durată), Tip. Ca să cuantificăm intensitatea efortului depus este util să utilizați mijloace de automăsurare a activității fizice (pedometre, accelerometre).

Vizitele periodice în clinica Cardioclass vor permite monitorizarea ecocardiografică, Holter TA și EKG, astfel încât medicația să fie reglată corect, în funcție de necesități, riscul cardiovascular minimizat și calitatea vieții îmbunătățită.

Citește despre Sport în siguranță

0722327183, 0212500651, 0371318017

office@cardioclass.ro

Str. Negoiu 17, sector 3, București